viata viselor sau visele vietii…
1 CE SUNT ELE ŞI DE CE APAR?
Visele…forme străine de exprimare a subconştientului, forme încă necunoscute de expresie supra-omenească. Sufletul nu percepe decât ceea ce mintea îi dictează, însă tot sufletul ascunde undeva, acolo, în interior, tot ceea ce îl frapează, îl şochează, ce îi dă fiori. Cum am putea defini visele? Cum putem defini ceva ce nu există decât în colţurile neluminate de soare ale imaginaţiei noastre, în locuri pe care doar luna reuşeşte să le divulge?
Ciudat cuvânt; cărui etimologie necitită încă datorăm privilegiul de a folosi un cuvânt atât de uşor pe limbă şi atât de greu în suflet?
VIS– un cuvânt simplu şi uşor netulburat de nici o consoană tare şi de nici o vocală stridentă; un cuvânt în care limba de-abia se ridică de la locul său şi de-abia atinge dinţii, ca într-o mângâiere. Prelungirea cuvântului de bază prin sufixul „are” nu are nici un efect dăunător asupra rezonanţei, ci doar prelungeşte călătoria pe care, prin pronunţare şi fără voia noastră, o facem spre fundul fiinţei noastre…..VISARE……..
1.1 De câte feluri sunt visele?
Simpla prezenţă a acestei întrebări presupune imediata dezvoltare a acesteia în încercarea de a găsi răspunsul… Nu şi de astă dată!!! Îmi voi permite să fac o nouă divagaţie în cea deja existentă….
Cum apar ele şi de ce iau fiinţă? De ce putem visa atât noaptea, cât şi ziua? Cu ce aparat necunoscut încă nouă, creierul nostru poate (re)produce imagini în faţa ochilor noştrii larg deschişi?
Lungul drum al visului, începe încă din ziua în care ne naştem, în care Dumnezeu binecuvântează pântecul mamei şi o înzestrează pe aceasta cu „puterea” de a da viaţă şi de a crea în interiorul său o nouă fiinţă…. Încă din pântec, copilul visează, mişcă tulburat de aceste vise, în concordanţă cu visele mamei…
7:00[*] —— prima oră a dimineţii
- Primul contact cu lumea înconjurătoare se face prin intermediul visului (sau mai degrabă a frânturilor de amintiri de vise) din noaptea precedentă.
- Odată cu deschiderea (….inevitabilă, de altfel) a ochilor, pe retină se înregistreză aspectul lumii înconjurătoare, în timp ce în spatele ei, creierul, filtrează imaginea prin intermediul cugetărilor anterioare şi nu numai, înregistrând concluzia…apare primul vis: cum ar trebui să arate lumea înconjurătoare…
8:30* —— odată cu ieşirea din casă, procedeul descris mai sus se repetă…
[*] Ora este estimativă; şi trebuie luată ca atare.
1.2 Vârsta viselor
Visele se nasc, cresc, trăiesc şi mor asemenea oricărui lucru efemer pe Pământ; asemenea creatorilor lor nu mereu cunosc împlinirea şi satisfacţia, ci doar risipa, suferinţa şi mizeria ratării….Asemenea celui care le zămisleşte din nimic, visele se întorc în neant, chiar dacă au fost deja împlinite…Ciclul lor de viaţă este limitat, dar şirul „reîncarnărilor” este nelimitat. Visele nu pot fi lăsate moştenire şi nici împrumutate, nu se aseamănă unui bun căruia oricând nu-ţi mai este folositor îi poţi da foc, pentru satisfacţia proprie. Chiar dacă, în subconştientul unei persoane, visele par să răsară „ca din iarbă verde”, ele există cu un număr finit şi au propriul ciclu de viaţă.
Se nasc iniţial ca o dorinţă (chiar dacă uneori absurdă), iar pe măsură ce dorinţa devine obsesivă, ea se transformă în vis..Aceasta este copilăria visului. Când atinge vârsta adolescenţei, visul în devenire iese în lume, unde cunoaşte şi alte vise. Viaţa lui socială se diversifică, şi, în funcţie de natura sa, va deveni un vis singuratic sau unul cu o viaţă socială foarte activă. Dacă poate şi găseşte un vis compatibil cerinţelor sale, visul se poate căsători sau poate convieţui cu un altul, iar convieţuirea poate fi îndeplinită numai prin naşterea unui nou vis. Prin căsătorii sau alianţe cu diferite alte vise şi dorinţe, visul dat drept exemplu, creşte în importanţă sau scade în funcţie de alegerile făcute…Cu cât va creşte mai mult cu atât deţinătorul va încerca să-l îndeplinească. Această perioadă de schimbări şi bătălii este aceea a maturităţii. Această perioadă este responsabilă de succesul sau eşecul unui vis. Este, poate, perioada cea mai importantă din viaţa unui vis. După această perioadă, urmează faza pensionării şi a bătrâneţii, în care visul se îngrijeşte de casă şi familie, investind în creşterea copiilor, cărora le lasă idealurile sale drept moştenire. Moartea unui vis lasă în interiorul deţinătorului un gol direct proporţional cu gradul de neîmplinire.
După moarte, visul se reîncarnează în favoarea unui nou visător, ia naştere în mintea şi imaginaţia altuia. Ciclul este continuu şi neîntrerupt. Doar că, uneori, visul revine acasă, la familia sa iniţială, moment în care omul trece prin remuşcări, depresii şi bântuiri ale trecutului neîmplinit.
2 Concluzie
În loc de concluzie, pe care mi se pare puţin probabil să reuşesc să o schiţez fără să mă abat mult de la drumul iniţial, am să forumulez câteva întrebări…nu am să le spun importante, dar nici nu am să le neg capacitatea de a tulbura mintea omenească în cele mai nepotrivite momente…
‘Si je le droit de rêve, est-ce que j’ai le droit de ne rêve pas ?’
Can I choose what dreams to dream so I can make my nights sweeter?
... 