Archive for the ‘ganduri si ganduri’ Category

a fost odată vama veche, acel loc idilic de îndepărtat de civilizaţie, unde răutatea, prostia şi tehnologia reuşeau cu greu să ajungă, locul în care puteai să te simţi liber de tot şi toate…a fost odată locul în care puteai dansa cu tălpile goale pe nisip până la răsărit, locul în care răsăritul îl priveai de pe plaja din faţa stufului cu o cana de ciocolată caldă în mână şi cu Boleroul lui Ravel în urechi; a fost odată locul unde nu conta cum arăţi, nu te simţeai hăituit de priviri libidinoase pe plajă sau în baruri, locul în care nu aveai nimic şi aveai totuşi totul. Locul libertăţii fără a înţelege prin libertate beţie până la pierderea cunoştiinţei, cum se crede, ci libertatea de prejudecăţi, de ranchiună şi complexe inutile, eliberarea de sine..

a fost…şi cu timpul a dispărut în praful ridicat de roţile maşinilor care-mai-de-care pe nisip, în mirosul de alge şi meduze, în munţii din ce în ce mai mari de gunoaie de pe plajă, în zgomotul de muzică mediocră ce începe să se audă pe la colţuri, în sclipiciul şi tocurile fetelor scăpate de prin alte staţiuni autohtone devenite deja neîncăpătoare fiţelor şi kitsch-urilor, în vocile sparte care răzbat la fiecare pas plaja arhi-plină.

De 2 ani, ovidiu pune afişe în bar de genul “după 18 august se întorc ai noştri” (cum e cazul celui de anul acesta) sau “abia aşetptăm x august” (perioada imediat următoare stufstockului). Mă întreb dacă are dreptate. Mă întreb dacă după stufstock, vama redevine ce a fost şi ce ar trebui să fie. Însă mă îndoiesc.. adunătura de persoane pe care am vazut-o eu în vamă zilele astea nu avea nimic de a face cu stufstock-ul, nu mai vorbesc de vama. Erau fetiţe colorate şi sclipicioase care dansau pe mese ca la bară şi nu cunoşteau o piesă din cele pe care urlau precum lupii la lună; erau burtoşi care ţineau să-şi arate mândreţea de butoi chiar şi cu maieul/tricoul pe ei (ridicat deasupra burdihanului, adică); erau “doamne” pe tocuri, cu cercei rotunzi cât mai mari şi mai ţipători în urechi, erau masculi feroce care măsurau toate fetele din zonă pregătiţi nu doar cu note, ci şi cu priviri “dulci” şi libidinoase, chiar cu o “vorbă bună” şi, de ce nu, şi cu un prezervativ în buzunar (dacă o fi şi ală).

Vămii i s-a dus buhul..că e libertină (din nou, libertatea prost înţeleasă..) în sensul de:

  • liber la beţie până pici din picioare sau până îţi dai afară şi mâncarea de acum 3 zile
  • liber la sex, în accepţinea că toată lumea o face cu toată lumea şi că plaja întreagă este un teren de orgii
  • şi altele: că poţi face orice, inclusiv să înjuri pe oricine, oricând, să sari la bătaie pe oricine, oricând..

Suntem un popor în care majoritatea este în continuu regres, un popor care nu ştie să se bucure de ce are fără să distrugă. Ăsta este şi cazul satului Vama Veche, devenit mai nou staţiune. vama respectă tiparul româniei: “frumoasă ţară, păcat că-i locuită!”…sau adaptat, “frumos sat, păcat că a fost descoperit…”U2 – \”Where the streets have no name\”

Advertisements

se zice ca actiunile si decizile noastre depind de noi. totodata, se zice ca e mai bine sa regreti ceva ce ai facut decat ceva ce nu ai facut. insa e greu sa iei o decizie pentru ca, in general, aceasta nu implica doar persoana noastra. de decizia noastra mai stau “atarnati” si altii. altii pe care nu-i putem scoate din ecuatie, iar pe care, daca incercam sa-i neglijam, se intorc sa ne bantuie.

libertate…e un cuvant vag, daca nu foarte vag, pentru ca nu suntem niciodata pe deplini liberi pentru a lua decizii care sa ne implice doar pe noi si pentru ca, animale sociale ce suntem, nu dorim libertatea sau nu putem sta in aceasta stare prea mult timp.

egoisti devenim atunci cand uitam de cei din jur pe care-i afecteaza decizile sau actiunile noastre si ne concentram doar asupra consecintelor pentru persoana noastra. uneori, toti avem nevoie sa fim egoisti, pentru a ne regasi identitatea, pentru a ne declara pseudo-independenta, pentru a nu simti ca ne pierdem cu totul in alte persoane.

acest post nu are nici inceput, nici un sfarsit clar, asa cum logica poate scapa foarte usor, fiind conceput in lipsa unei astfel de caracteristici. asa zboara uneori gandurile prin cap…

la reflux

Posted: February 25, 2008 in ganduri si ganduri
Tags: , , , ,

sunt mirosuri, momente, cântece care ne aduc aminte de anumite lucruri, de anumite perioade, lucuri care trezesc în noi sentimente şi amintiri crezute pierdute.

e ceva cu primăvara aceasta. nu ştiu ce are mai special decât altele, nu ştiu dacă e mai specială decât altele, însă cu siguranţă pare.. la fel şi promisiunea verii care ne aşteaptă. “singura noastră scăpare…să rămânem toţi la mare” 🙂 sunt cuvinte care şi-au regăsit înţelesul. îmi vine să alerg prin bucureştiul ăsta gri şi să strig tare, să dansez şi să râd. să zâmbesc cum de mult nu am mai făcut-o, să alerg şi să las în urmă orice…mi-e dor de libertatea pe care o presupune vara, de nopţile pierdute prin fire de nisip şi şoapte de valuri, prin răsărituri dulci şi bolero-uri…de visele născute din prea mult soare, din spuma mării, sau din başii difuzoarelor. 🙂

însă vântul pare să aducă uneori promisiuni din trecut, promisiuni încălcate, vise trăite cu ochii deschişi şi speranţe spuse din priviri.

    traim intr-o lume a comunicarii (bullshit!!), in care trei sferturi din aparatele care ne inconjoara ne leaga intr-un fel sau altul de lumea exterioara. ne obisnuim cu sunetul strident al telefonului, cu buzz-ul messengerului sau cu tot felul de alte sunete menite sa ne atraga atentia… ne obisnuim cu ele, ne atasam de ele si ajungem sa le indragim…reprezinta dovada ca “somebody out there cares”….

     puterea suprema in acest domeniu o detine net-ul…pentru ca e ieftin, pentru ca “anybody who’s somebody” are mess si pentru ca emoticonurile sunt la comanda si nu tradeaza neaparat adevaratele reactii precum inflexiunile vocii la telefon sau mimica in cazul unei discutii “face to face”. so who has the net has the power! :))

     si vine ziua in care netul pica sau, dintr-un motiv sau altul, dispare cu totul si brusc se face liniste…musca mai bazaie ce mai bazaie pe langa monitor, dupa care se opreste confuza si asteapta cu urechile ciulite (musca are urechi???? :-??) un sunet devenit familiar: tacanitul tastaturii… intai zambesti si te gandesti ca o pauza face bine oricui…un pic de liniste, un pic de repaos, un pic de relaxare…insa relaxarea  devine incordare, iar linistea – obositoare…dupa alte 3 zile si 3 nopti in minte se strecoara un alt gand, ca dupa atata absenta “online” cineva o sa remarce, “people will miss you”….iar gandul asta iti incalzeste inima si degetele amortite de lipsa tastaturii…

   insa timpul trece si vezi cum nu doar ei “cei de afara” au uitat ca existi, ci chiar tu pierzi pe bucati, dovada existentei tale…

     pentru majoritatea dintre noi, zgomotul a devenit un mod de viaţă: claxoane combinate cu frânturi de înjurături, televizorul, muzica mereu pornită în vreun aparat de radio, etc. Ne-am obişnuit cu un continuu fond sonor, nu contează calitatea, cantitatea şi nivelul de stres pe care ni-l produce; fond sonor menit să acopere nu ştiu ce… pauzele de gândire, prezenţa cuiva, pauzele incomode dintr-o discuţie…

    câte minute pe zi avem parte într’adevăr de linişte? de liniştea aceea limpede în care “auzi musca”?

    caut uneori, inconştient, locuri în care nu te auzi decât pe tine, locuri în care dacă încerci să gândeşti să îţi poţi auzi gândurile…

     azi aş fi vrut la un moment dat un buton de volum “universal”…un buton de volum care să scadă volumul întregii străzi (şi mă refer, totuşi, la magheru…), al maşinilor, claxoanelor, înjurăturilor, paşilor şi vorbelor, al scârţâitului de roţi şi negocierii de preţuri, al mişcării uşilor şi scaunelor…. aş fi vrut ca măcar pentru un minut, tot zgomotul să dispară, toată lumea să amuţească… un moment de comemorare al liniştii pierdute!

     deci…..shhhhh! :-$ (visez…)