Archive for the ‘de prin ratb adunate’ Category

      azi am observat o schimbare la metrou, poate e mai veche, poate nu, cine ştie? au început să schimbe metrourile vechi şi pe magistralele secundare… m-a încercat un sentiment ciudat, o oarecare urmă de regret, nu atât faţă de metrourile vechi şi “prăfuite”, ci faţă de grafitty-urile de pe ele…nu, nu râdeţi! şi nu desconsideraţi din prima acest tip de exprimare artistică.. lyon

      în străinătate (da, ştiu sună foarte departe, însă nu e chiar “in a galaxy far, far away”) există ziduri întregi pline de grafitty cu teme date care nu doar că arată super, ci indică un grad destul ridicat de toleranţă şi, totodată, un mijloc de oprire a mâzgălelilor de pe pereţi.

     so, i thought că un astfel de proiect s-ar putea desfăşura şi în bucureşti, în bucureştiul acesta închis şi gri, unde oamenii se uită strâmb la oricine din jurul lor… s-ar putea reface din punct de vedere mecanic aceste vechi maşinării de transport, li s-ar putea acorda un prim ajutor în ceea ce priveşte curăţenia interioară (lucru necesar chiar şi în cazul metrourilor şi autobuzelor noi, că doar nu se spală singure…), iar apoi chemaţi “la tuburi” toţi cei care se simt în stare să realizeze ceva ca lumea. Şi, evident, date în folosinţă pe diferite magistrale, printre trenurile noi si (încă) imaculat de albe…

      ar fi o pată de culoare binevenită….părerea mea! 😉

     am o problemă! MARE! propun o strângere de semnături pentru implementarea unui nou sistem de intrat in mijloacele de transport în comun. adică nu am nimic împotriva cititoarelor de carduri nou introduse…sunt noi şi drăgălaşe, clipocesc şi fac piu, însă mă gândesc la ceva mai revoluţionar….ceva ce ţine deja de filmele SF, însă absolut necesar…

să vă explic…se dă următoare ecuaţie:

  • una bucată mijloc de transport în comun (hai să spunem un autobuz)
  • de două ori capacitatea de călători a acelui autobuz (fără discriminare rasială, de sex, vârstă, etc)

problema apare în momentul în care cel puţin 2 din numărul de călători aleşi nu cunosc regulile elementare de igienă şi bun-simţ. erau acum câţiva ani nişte reclame la Rexona ce puteau fi utilizate pe post de campanie socială de educare a populaţiei. de una din ele îmi aduc aminte…zicea cam aşa “dacă foloseşti deodorant nimeni nu o să vină la tine să îţi mulţumească, însă sigur o să aprecieze” (nu garantez reproducerea exactă…).  Eh! de cam aşa ceva vorbesc şi pentru prezent…un sistem de “mirosire” al eventualilor călători şi de excludere al celor care nu corespund regulilor de igienă.

propun ca în locul afişelor cu menţiunea “cumpăraţi abonamentul lunar ratb” să se pună următorul anunţ…

     numai persoanele care ştiu să utilizeze apa, săpunul, deodorantul, pasta şi periuţa de dinţi pot urca în acest mijloc de transport!!!”

până atunci probabil că o să pun în aplicare planul b: voi începe să dau în stânga şi în dreapta şerveţele de nas, gumă de mestecat şi mostre de deodorant…:)