e păcat când lucrurile ajung la sfârşit…e păcat pentru că în spatele lor stau poveşti, vorbe, priviri şi sentimente pe care mintea nu le poate şterge. E păcat când lucrurile se schimbă astfel încât te trezeşti că lumea de lângă tine nu mai e aşa cum o ştiai. Şi poate cel mai mare păcat este când nu ştii cum de se întâmplă..
cuvintele mele sunt neinspirate în paralel cu cele de pe următorul blog… http://www.lacafenescu33.blogspot.com/ prietenii ştiu de ce…
aşa că ne vedem pe 17 la cafenescu la un pahar de vorbă, la abur de vise şi speranţe…
